Gripa aviară H5N1 se răspândește în Australia și reprezintă o amenințare pentru numeroase specii native. O nouă analiză realizată la nivelul guvernului federal australian estimează că aproape una din cinci specii de păsări și mamifere din Australia prezintă un risc ridicat, foarte ridicat sau extrem în cazul răspândirii virusului.

Evaluarea actuală nu ia însă în calcul un element care ar putea influența puternic modul în care speciile răspund la infecție: diversitatea genetică a genelor implicate în sistemul imunitar.

Unele specii, precum lebedele negre, sunt considerate deosebit de vulnerabile la impactul gripei aviare, în timp ce altele, precum rațele sălbatice, ar putea fi mai puțin afectate. O explicație este reprezentată de diferențele dintre sistemele imunitare ale speciilor. Mai mult decât atât, contează și cât de variate sunt genele imunitare importante în cadrul populațiilor.

În prezent, nu există o imagine de ansamblu care să arate care dintre speciile amenințate sunt cele mai vulnerabile la H5N1 în funcție de acest criteriu. Crearea unei hărți naționale a riscului imunitar ar putea permite identificarea speciilor și populațiilor care au cea mai mare nevoie de măsuri de protecție.

De ce contează variația genelor imunitare

Atunci când un virus pătrunde în organism, sistemul imunitar trebuie mai întâi să îl recunoască și apoi să declanșeze un răspuns. Genele implicate în funcționarea sistemului imunitar contribuie la modul în care un animal poate combate o infecție, iar anumite variante genetice pot favoriza supraviețuirea în cazul unei infecții severe.

Indivizii unei aceleiași specii pot avea variante diferite ale genelor imunitare și, implicit, răspunsuri imunitare diferite. Din acest motiv, existența unei diversități mari a acestor gene în cadrul unei populații poate reprezenta o formă de protecție împotriva unor boli noi.

Populațiile mari de animale sălbatice tind să aibă o varietate mai mare de variante genetice. Atunci când apare o boală nouă, există astfel șanse mai mari ca unii indivizi să aibă variante care îi ajută să supraviețuiască.

În schimb, atunci când o specie devine amenințată și populația sa scade, aceasta poate pierde o parte din această diversitate genetică. Dacă indivizii rămași au vulnerabilități similare, apariția unui virus letal precum H5N1 ar putea contribui la apropierea speciei de extincție.

Speciile amenințate se confruntă deja cu presiuni precum pierderea habitatului, schimbările climatice, speciile invazive, poluarea și bolile. Aceste amenințări pot reduce dimensiunea populațiilor și pot contribui, în același timp, la pierderea diversității genetice.

Populațiile mici și fragmentate pot părea viabile pe termen scurt, însă apariția unei boli noi poate evidenția o vulnerabilitate care nu este vizibilă în mod obișnuit: lipsa unei varietăți suficiente a genelor imunitare care să permită supraviețuirea unui număr mai mare de indivizi.

O hartă națională a riscului imunitar

Deși există informații despre modul în care unele specii ar putea răspunde la virus, datele sunt încă incomplete.

O modalitate de a completa aceste informații ar fi utilizarea rapidă a probelor ADN păstrate în muzee sau provenite de la animale aflate în grădini zoologice. Acestea ar putea fi folosite pentru obținerea unor date genomice pentru un număr mai mare de specii.

Cercetătorii ar putea analiza apoi variația genelor imunitare în diferite populații ale aceleiași specii și ar putea evalua nivelul de diversitate existent. O astfel de analiză ar putea identifica populațiile care au pierdut variante imunitare importante și care ar putea fi deosebit de vulnerabile la gripa aviară.

Inițiativa pentru Specii Amenințate a colectat deja astfel de date pentru mai mult de 125 de specii amenințate. Pentru sute de alte specii de animale amenințate nu există însă date sau probe disponibile.

O hartă națională a riscului imunitar ar putea ajuta administratorii programelor de conservare să concentreze supravegherea, vaccinarea și măsurile de protecție asupra populațiilor considerate cele mai expuse.

Datele genetice ar putea fi folosite și pentru înființarea unor populații în captivitate înainte ca virusul să ajungă la acestea. Programele de reproducere ar putea urmări maximizarea diversității genelor imunitare și reducerea consangvinizării.

Această abordare a fost deja utilizată în activități de conservare a diavolilor tasmanieni. Informațiile despre genele imunitare au fost folosite pentru luarea unor decizii privind reproducerea, iar rezultatul a fost obținerea unor pui cu sisteme imunitare mai puternice.

Aplicarea unei abordări similare pentru mai multe specii amenințate ar putea contribui la protejarea faunei sălbatice atât împotriva gripei aviare, cât și a unor boli care ar putea apărea în viitor.

Timpul pentru prevenție este limitat

În cazul bolilor care afectează fauna sălbatică, reacția este adesea una ulterioară apariției problemei: animalele încep să moară în număr mare, iar investigațiile sunt demarate ulterior.

În cazul H5N1, o astfel de abordare ar putea fi prea lentă. Cercetătorii susțin că este necesară identificarea rapidă a speciilor și populațiilor care au o diversitate redusă a genelor imunitare și aplicarea măsurilor de protecție înainte ca pierderile să devină ireversibile.

Australia dispune de expertiză în genomica faunei sălbatice, colecții importante în muzee și grădini zoologice, programe pentru recuperarea speciilor amenințate și un număr tot mai mare de resurse genomice.

Ceea ce lipsește este o modalitate coordonată de a transforma informațiile despre genele imunitare în măsuri concrete de conservare.

Crearea unei hărți naționale a riscului imunitar ar putea oferi astfel o imagine asupra speciilor și populațiilor care dispun de cea mai redusă diversitate genetică a sistemului imunitar și care ar putea fi cel mai vulnerabile în fața răspândirii H5N1.

Sursa: phys.org